În România, între 3000 și 4000 de adolescenți părăsesc ANUAL centrele de plasament după împlinirea vârstei de 18 ani. Dintre aceștia:
ajung oameni ai strāzii
comit fapte penale și sunt închiși
se sinucid
reuşesc să se integreze în societate
În România noastră frumoasă, pe care o numim ”acasă”, unde trăiesc familii fericite și iubitoare, cu oameni buni, există copii care încă de bebeluși trăiesc cu două etichete: greu adoptabili și neadoptabili.
Pe măsură ce vremea trece, bebelușii ajung adolescenți, șansele lor de a fi adoptați scad aproape de 0 iar la 18 ani, părăsesc centrele de plasament. Societatea se așteaptă de la ei să devină cetățeni funcționali și bine adaptați regulilor și mediului social.
Momentul majoratului, care pentru un tânăr obișnuit reprezintă motiv de sărbătoare și de anticipare entuziasmată a viitorului, reprezintă pentru acești copii/tineri un motiv de perpetuă anxietate, de realizare dureroasă a lipsei de perspectivă și lipsa de relații semnificative în afară centrelor de plasament.
Odată ce pandemia și criza economică se resimt tot mai puternic, adolescenții care părăsesc centrele de plasament sunt și mai vulnerabili. Găsirea unui loc de muncă devine și mai dificilă, posibilitatea de a avea o locuință rămâne doar un vis neîmplinit, panica și groaza create de gândul că sunt singuri pe lume la 18, 19 ani vor adânci și mai mult anxietatea și depresia cu care aceștia se luptă încă din copilărie.
Tinerii aceștia nu au cum să depășească această perioada fără un sprijin real. Statistica cu privire la ce se întâmplă cu ei după ce părăsesc centrele de plasament, este deja îngrijorătoare.
După 4 ani de la începerea acestui program, au beneficiat de el, prin educație, cazare, sprijin material, suport emoțional și mentorat, 26 de tineri.
Între timp, tot mai mulți adolescenți care urmează să părăsească sistemul de protecție, din toată țara, ne contactează pentru a ne solicita ajutorul și pentru a-și exprima dorința de a fi cooptați în programul R.A.Z.A.
Mii de poveșți triste se scriu în fiecare zi, despre destinele celor care cresc sau au crescut în centrele de plasament. Avem puterea să schimbăm ceva. Tu ai puterea să schimbi ceva. Ai puterea să fii unul dintre cei care, alături de alți oameni de bine, au pus mâna de la mâna și au transformat un adolescent fără viitor într-un adult responsabil, educat, cu perspectiva.
Încearcă să îți aminteșți cum erai tu la 18 ani? Imaginează-ti cum ar fi fost să fii singur pe lume, fără familie, fără bani suficienți, fără o locuința , fără nici un ajutor.
Pentru anul 2021 ne-am propus un scop măreț: să pregătim 25 de tineri, care părăsesc centrele de plasament, pentru a fi capabili să trăiască o viață independența. Avem nevoie de 4 apartamente în care să locuiască 5-6 tineri/apartament/an. Pentru a le oferi șansa unei vieți independente, avem nevoie de 200 de donatori care donează lunar 43 de lei, timp de un an de zile.
Dacă ar sta în puterea ta să scrii destinul unui om, cum l-ai desena?
Acum, e nevoie mai mult ca oricând de sprijin constant, e nevoie să le oferim un acoperiș deasupra capului, să le oferim siguranță și educație pentru o viață independentă.
Satisfacția de a ști că tu ești parte din schimbarea destinului lor, este cu adevărat neprețuită.
Ajută-i cu o donație lunară. Puțin pentru tine înseamnă mult pentru ei. Poți opri donația oricând. Până atunci, va schimba destine. Iar noi te vom ține la curent cu situația celor pe care îi sprijini. Donează acum!
Implică-te și tu!